Primarul Gal-Mate Istvan a pregătit un buget cu investiții mari pentru dezvoltarea comunei Almașu
Comuna Almașu este formată din 9 localități și are o populați de aproximativ 2000 de locuitori. Cele 9 localități sunt: Almașu – centru de comună, Mesteacănu, Jebucu, Țăudu, Stana, Petrinzel, Babiu, Sfăraș și Cutiș.
Noul primar al Comunei Almașu este Gal-Mate Istvan de la UDMR, aflat la primul mandat. Gal-Mate Istvan are vârsta de 50 de ani, este căsătorit, are patru copii și este de profesie economist. Înainte să fie ales primar, Gal-Mate Istvan a lucrat timp de 17 ani contabil șef la Parohia Reformată Jebucu.
La alegerile locale din septembrie 2020, Gal-Mate Istvan a câștigat bătălia politică cu un scor de 43%, o competiție la care au participat nu mai puțin de 5 candidați, reușind să învingă primarul PNL care a stat pe funcție timp de 10 ani.
Noul Consiliu Local Almașu este format din 11 consilieri: 5 consilieri UDMR, 3 consilieri PNL, 2 consilieri PSD, 1 consilier PNTCD.
Viceprimarul comunei Almașu ales din rândul consilierilor locali este Corda Gligor.
Bugetul comunei Almașu pentru anul 2021 este axat pe investiții, astfel că bugetul pentru secțiunea dezvoltare este dublu (7,1 milioane lei), față de secțiunea funcționare (3,9 milioane lei).
„Mulțumesc pe această cale încă odată cetățenilor care au avut încredere în mine și echipa mea și mi-au acordat votul în septembrie 2020. Funcția de primar este o mare responsabilitate și o voi onora cu cinste. Voi reprezenta pe toți cetățenii, indiferent de opțiunea lor politică”, a transmis primarul Gal-Mate Istvan.
I. Principalele proiecte de investiții finalizate
Ajuns la conducerea Primăriei Almașu, primarul Gal-Mate Istvan a găsit în vistiera comunei o sumă importantă de bani care zăcea necheltuită, în timp ce în comună existau foarte multe urgențe și probleme diverse. La fel, edilul a descoperit că majoritatea proiectelor erau efectiv abandonate și rămase în urmă cu documentațiile.
Primarul Gal-Mate Istvan a luat decizia să pună pună banii la lucru, astfel că în scurt timp a reușit să realizeze proiecte importante pentru comunitate, cu bani de la bugetul local, PNDL sau AFIR (fonduri europene).
- – modernizarea iluminatului public în toate cele 9 sate din comună (au fost montate corpuri de iluminat cu LED pe fiecare stâlp)
- – sistem de supraveghere cu camere video în toată comuna – 28 de buc.
- – dotarea utilajelor cu accesorii – tocător vegetație
- – mobilier urban, bâncuțe, coșuri de gunoi
- – dotarea primăriei cu aparatură de birou, echipamente IT
- – reparații interioare la sediul primăriei
Primarul Gal-Mate Istvan a deblocat proiectele de investiții, dar a și reușit să finalizeze o parte dintre ele, rămase în urmă cu ani de zile.
Au fost recepționate lucrările realizate la Căminul Cultural Almașu, Cămin Cultural Mesteacănu, Baza Sportivă Almașu, Afterschool Almașu, investiții realizate cu fonduri europene prin Măsura 3.2.2, un proiect vechi din anul 2012, care într-un final a fost închis.
II. Proiecte de investiții mari deblocate de noul primar Gal-Mate Istvan
1. Aflat într-un stadiu incipient, un proiect important pentru Comuna Almașu – Modernizarea și asfaltarea drumurilor comunale, străzi a fost deblocat de actualul primar și lucrările au fost demarate recent. Astăzi 50% din lucrările cuprinse în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene sunt deja finalizate – DC 64 Stana Jebucu în lungime de 4,1 kilometri a fost asfaltat în întregime, urmând ca în zilele următoare să fie asfaltat și DC 66 Cutiș – Mesteacănu în lungime de 2,8 kilometri, dar și mai multe străzi în localitățile Sfăraș, Almașu, Petrinzel.
2. Modernizare și dotare Școala gimnazială clasele 1-8 Almașu, proiect finanțat prin PNDL 1. Termen de finalizare septembrie 2021
3. Modernizare și dotare Școala din localitatea Jebucu, proiect finanțat prin PNDL 2. Termen de finalizare iulie 2021.
Ambele proiecte erau blocate, constructorii aveau facturi neachitate, astfel că totul era incert. Primarul Gal-Mate Istvan a deblocat situația și cu sprijinul Ministerului Dezvoltării proiectele pot continua. Constructorii au primit sumele restante și au plățile la zi.
4. Modernizare și dotare Școala din localitatea Mesteacănu, proiect finanțat prin PNDL 2. A fost realizat un Proiect Tehnic nou și urmează ca în cel mai scurt timp să fie demarată licitația.
5. Rețea de canalizare și apă, stație de epurare în localitățile Mesteacănu și Babiu, proiect finanțat prin PNDL 2. Acest proiect foarte important pentru comunitate a stat blocat în sertarele primăriei, dar grație implicării noului primar Gal-Mate Istvan, a reușit să resusciteze proiectul și să-l ducă în faza de licitație, pentru ca în scurt timp să înceapă și lucrările.
6. Rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Almașu, proiect finanțat prin PNDL 2, un proiect la fel abandonat de vechea conducere pe care noul edil a reușit să-l „salveze” și să-l ducă până în faza de licitație procedură demarată, urmând să înceapă lucrările în perioada următoare.
7. Primăria Comunei Almașu a reușit să întăbuleze tot domeniul public, străzi, pentru a depune noi proiecte de finanțare pentru asfaltarea drumurilor.
8. Primăria Almașu a demarat procedurile de predare către Compania de Apă Zalău a rețelei de apă existentă în localitățile Almașu, Jebucu, Sfăraș, Petrinzel și Stana.
„Dacă în primele zile de mandat totul era incert în privința majorității proiectelor de investiții care aveau multe nereguli, astăzi transmit cetățenilor că toate proiectele de investiții derulate în Comuna Almașu au fost deblocate, au asigurată finanțarea și le vi duce la bun sfârșit.
Avem în implementare sau vom demara proiecte importante atât pe infrastructură mare – asfaltare drumuri, canalizare, rețea de apă, cât și învestiții în educație – reabilitarea și dotarea mai multor unități de învățământ din comună.
Am în atenție și partea socială, unde încercăm să mișcăm lucrurile în direcția potrivită”, a transmis primarul Gal-Mate Istvan.
III. Proiecte de viitor propuse în mandatul 2020-2024
Principalul obiectiv major al primarului Gal-Mate Istvan este să asfalteze toate străzile din comună, să introducă rețeaua de apă și canalizare în toate satele: (Tăudu – rețea apă) și (Tăudu, Stana, Petrinzel, Jebucu, Sfăraș – rețea de canalizare). În acest sens vor fi depuse cereri de finanțare pe fonduri europene sau bugetul de stat.
Pe lângă proiectele enumerate care se află în curs de implementare, primarul Gal-Mate Istvan își propune ca în anii următori să realizeze următoarele:
- Reabilitare dispensar uman Almașu, proiect cuprins în lista sinteză CNI București
- Capelă mortuară Almașu, proiect finanțat prin CNI
- Reabilitarea, asfaltare drumuri comunale Mestacănu – Tăudu, Stana – Petrinzel, Stana – Stana Gară, Petrinzel – limită Cuzăplac
- Teren sintetic Almașu
- Capelă mortuară în Mesteacănu și Jebucu
- Reabilitarea căminelor culturale din Sfăraș și Petrinzel
- Parc industrial pentru atragere de investitori și creearea de locuri de muncă, o oportunitate creată și de faptul că viitoarea Autostradă Transilvania se află la doar 6 kilometri de Comuna Almașu. Primarul Gal-Mate Istvan având o relație foarte bună cu asociații, ONG-uri și primari din Germania Landul Baden-Wurtemberger, are în plan construirea unui parc industrial pentru atragerea de companii nemțești care să creeze locuri de muncă în comuna Almașu. Proiectul este într-un stadiu destul de avansat. Primăria Almașu a identificat un amplasament, iar în paralel primarul Gal-Mate Istvan poartă deja discuții cu mai multe companii din Germania care să-și înființeze puncte de lucru în comuna Almașu. Prima vizită a primarului Gal-Mate Istvan în Germania este programată în luna iunie, când va avea ocazia să discute tet-a-tet cu mai mulți primari și investitori.
- Rețea de gaze naturale în comuna Almașu. Comuna Almașu face parte din ADI Valea Almașului și Valea Agrijului, alături de mai multe primării, asociație prin care se dorește implementarea proiectului rețea de gaze naturale. În cursul acestui an Primăria Almașu va realiza un studiu de fezabilitate, urmând ca împreună cu celelalte primării să depună o cerere de finanțare.
- Primăria Amașu în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj vor repara și întreține drumurile județene de pe raza comunei Almașu.
- Achiziție teren pentru locuințe sociale, persoane aflate în risc social
„Fiind de profesie economist am privit cu alți ochi bugetul local pe care l-am construit pentru a atinge toate obiectivele propuse. Bugetul este axat pe dezvoltare, iar anul acesta avem un buget de dezvoltare aproape dublu față de bugetul pentru secțiunea funcționare.
Încă din primele zile de mandat am realizat un plan multianual de dezvoltare a comunei Almașu și am încercat să cuprind cât mai multe proiecte pentru a dezvolta armonios întreaga comună. Vom face lucrări în fiecare sat din cele 9 și nu vom lăsa în urmă nicio comunitate.
Sunt convins că odată cu finalizarea acestor proiecte mari de investiții vom reuși să creștem nivelul de trai din comuna Almașu”, a transmis primarul Gal-Mate Istvan.
Felicitări domnule primar,
Spor vă doresc in ce v-ați propus!!!
Felicitari domnule primar !Va doresc múlta sanatate sí succes in tot ceea ce v -ati propus sa faceti pentru comuna !
Multumim