Propuneri de relaxare care ar urma să între în vigoare din 1 iunie
Turiştii din staţiunile de pe litoral sau de la munte ar putea sta la hotel, la restaurant, la plajă sau ar putea merge în drumeţii fără a fi obligaţi să poarte măşti de protecţie. Numai că „relaxarea“ vine într-un moment în care România are sub 10% din populaţie vaccinată cu două doze şi nu există încă un sistem de verificare care să permită aplicarea corectă a noilor reguli.
Un comitet interministerial a dezbătut vineri propunerile transmise de premierul Florin Cîţu în urma întâlnirii cu reprezentanţii operatorilor economici de joi, când s-au agreat o serie de relaxări de care ar putea beneficia românii vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID. Ultimele date ale campaniei de vaccinare arată că un procent de sub 9% din populaţia României a fost imunizată complet, iar peste 12% au primit o singură doză de vaccin.
Discuţiile cu privire la noi măsuri de relaxare vin în contextul în care un număr de 1.632 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat joi, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 1.062.527. În această zi au murit 94 de pacienţi, iar un număr de 1.100 de persoane sunt internate la ATI. În această zi au fost prelucrate 25.848 de teste RT-PCR şi 12.625 de teste rapide antigen.
Media naţională a incidenţei a scăzut, joi, la 1,35‰, în scenariul galben fiind Capitala (2,07‰), precum şi judeţele Ilfov (1,91‰), Cluj (1,89‰), Alba (1,73‰), Caraş-Severin (1,62‰) şi Bihor (1,58‰). Restul judeţelor sunt în scenariul verde cu incidenţe de sub 1,5‰.
Ce propuneri de relaxare iau în calcul autorităţile
Restaurantele din staţiunile turistice ar putea funcţiona la capacitate maximă dacă fac dovada că întregul personal a fost vaccinat, iar turiştii imunizaţi complet ar putea sta la masă în interior fără mască de protecţie, lucru valabil şi pentru hoteluri. De asemenea, românii vaccinaţi cu ambele doze ar putea merge la plajă sau în drumeţii fără mască de protecţie, singura condiţie fiind să păstreze distanţarea.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că relaxarea se va face în mod etapizat odată cu începerea sezonului estival, un prim set de măsuri urmând a intra în vigoare de la data de 1 iunie, iar altele de la 1 august. „După un an de pandemie, vreau să arătăm că putem deschide în siguranţă sezonul estival. După discuţia de astăzi (n.r. – joi) avem câteva soluţii interesante şi avem susţinerea industriei şi pentru campania de vaccinare (…). Am vorbit de propuneri pentru Comitetul ministerial de mâine, care vizează industria turismului. Unele sunt prezentate în spaţiul public – să putem fi pe plajă fără mască, în restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii foarte bune pe care le punem în discuţia comitetului interministerial”, a declarat premierul.
Fără mască la petreceri şi la serviciu pentru cei imunizaţi
La evenimentele publice şi private, inclusiv cele sportive, se propune, la fel, deschiderea la capacitate maximă, dar exclusiv pentru persoanele vaccinate cu ambele doze.
Anterior, premierul a anunţat că persoanele complet imunizate ar putea reveni la muncă fără mască. „Cel mai bun stimulent pentru a revigora vaccinarea este revenirea la normalitate, viaţa fără mască. Nu cred că e nevoie de alte stimulente. Am oferit companiilor în România centre de vaccinare, va fi încă o propunere ca în birouri, dacă toate persoanele sunt vaccinate, să nu se mai poarte mască. Vom vedea ce spun cei de la MS, MAI. Cred că se poate face asta, de la 1 iunie”, a mai declarat Florin Cîţu.
Premierul nu a precizat exact în ce fel se va face dovada imunizării, dar a declarat că acest lucru poate fi verificat în baza Codului Numeric Personal (CNP) pe site-ul adulti.renv.ro. Florin Cîţu nu exclude ca românii să poată face dovada vaccinării prin intermediul unei aplicaţii. Cu toate acestea, marile festivaluri de muzică nu vor putea avea loc mai devreme de 1 august, dată la care este prevăzută a doua etapă de relaxări.