Prioritatea administrației locale de la Zalău: Dezvoltarea orașului cu fonduri europene
Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, împreună cu colegii din conducerea instituției s-au întâlnit marți, 25 mai, în sala “Avram Iancu” a Primăriei, cu directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloș, și cu o parte din echipa ADR-NV.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte cu privire la stadiul proiectelor aflate deja în implementare pe exercițiul financiar 2014-2020 și proiectele pentru care administrația locală dorește să acceseze fonduri europene în exercițiul financiar 2021-2027.
“La Zalău, fondurile europene sunt principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare a orașului. Am avut, astăzi, o întâlnire utilă și constructivă cu echipa ADR-NV, în cadrul căreia am discutat proiectele pentru care Primăria Municipiului Zalău dorește să acceseze bani europeni în următorul exercițiu financiar. Principalele domenii vizează siguranța circulației și fluidizarea traficului, mobilitate urbană, amenajarea de spații verzi și regenerare urbană, creșterea eficienței energetice pentru clădiri publice și rezidențiale, infrastructură școlară, digitalizare și dezvoltare economică”, a transmis primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, în urma întâlnirii.
Proiectele din municipiu, finanțate din fonduri europene, aflate în implementare, sunt:
Programul Operațional Regional – Axa 4.1 – mobilitate urbană durabilă
• Modernizarea străzii Gheorghe Doja;
• Modernizarea străzilor Simion Bărnuțiu și Voievod Gelu;
• Modernizarea străzilor Corneliu Coposu și Avram Iancu;
• Modernizarea străzii 22 Decembrie 1989, axa sud;
• Modernizarea sistemului de transport în comun, achiziție de autobuze electrice și stații de reîncărcare;
• Trotuare și piste de biciclete pe bulevardul Mihai Viteazul;
Programul Operațional Regional – Axa 4.2 – spații verzi
• Amenajarea a 10 spații verzi pe imobile abandonate sau degradate;
Programul Operațional Regional – Axa 4.3 – comunități urbane marginalizate;
• Amenajare centru de zi pentru copii în municipiul Zalău prin schimbarea destinației punctului termic P.T. 17 – etapa achiziție dotări;
Programul Operațional Regional – Axa 4.4 – creșe și grădinițe
• Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Grădiniței nr. 5;
• Creșă în cartierul Meseș;
Programul Operațional Regional – Axa 4.5 – licee tehnologice
• Reabilitarea, modernizarea, dotarea și echiparea Liceului Tehnologic “Mihai Viteazul”, etapa I, internat – etapa achiziție dotări;
Programul Operațional Regional – Axa 3.1 B – eficiență energetică clădiri publice
• Creșterea eficienței energetice a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu”;
• Creșterea eficienței energetice a Liceului Ortodox “Sfântul Nicolae”;
Programul Operațional Regional – Axa 3.1 A – eficiență energetică clădiri rezidențiale
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe I58 și SB34;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe P40 și D111 ;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Scala, A16 și SB 15;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe G164 și 80 scara A;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe P+8 și V1 – finalizare achiziție lucrări;
Programul Operațional Regional – Axa 3.1 C – iluminat public
• Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, etapa I;
• Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, etapa II – etapa achiziție lucrări;
Programul Operațional capacitate Administrativă
• SPECIAL Zalău – digitalizarea serviciiloor oferite;
• Planificare strategică în municipiul Zalău.