Primarul Șimleului, Cristi Lazăr a schimbat percepția asupra administrației publice locale
Odată ales primar al orașului Șimleu Silvaniei, tânărul Cristian Lazăr a schimbat percepția asupra funcției de lider al comunităţii prin deschiderea arată față de cetățeni, dar și prin implicarea și devotamentul pus în slujba urbei de sub Măgura.
„Începem o săptămână încărcată!
După ședința operativă de la ora 8.30 ne mobilizăm din nou pentru a înainta cu proiectele pe care vrem să le derulăm în perioada urmatoare.
Astăzi avem o nouă evaluare a stadiului lucrărilor și proiectelor aflate în desfășurare împreună cu echipa de specialiști și cu cea operativă de la nivelul primăriei Șimleu Silvaniei. De asemenea e fixată o întâlnire la Zalău cu președintele Consiliului Județean Sălaj pentru a discuta despre parteneriatul pe care vreau să-l avem pe proiectele de dezvoltare ale orașului. Tot acolo voi avea întâlniri punctuale cu parlamentari pentru a discuta despre îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice.
Marți e întâlnire cu proiectanții pentru evaluarea obiectivului privind reabilitarea falezei râului Crasna.
Miercuri voi merge în teren la piața agroalimentară, la Spitalul Orășenesc pentru a mă asigura că lucrările sunt în grafic.
Joi a programată ședința de Consiliu Local, care va avea pe ordinea de zi inclusiv alegerea viceprimarului.Tot joi voi avea întalnire cu reprezentanții poliției și ai gărzii de mediu. Avem de gestionat câteva probleme specifice.
Vineri voi fi pe teren, în localitățile componente pentru a stabili locațiile potrivite pentru amenajarea unor spații publice și terenuri de sport. Pe urmă voi avea o întâlnire cu reprezentantul operatorului de salubritate pentru a pune la punct câteva detalii.
Tot vineri voi propune un program al audiențelor în Primărie și în sistem online.
Să aveți o săptămână bună și cu mult spor!”, transmite primarul Orașului Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr