Primarul Șimleului, Cristian Lazăr, a sărbătorit pe bicicletă „Ziua mondială fără mașini”

Ziua mondială fără maşini este marcată, anual, la data de 22 septembrie. Scopul imediat al Zilei mondiale fără maşini este descurajarea, pe cât posibil, a circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori, în ultimă instanţă, a transportului în comun. Pe termen lung, se doreşte crearea comunităţilor în care atât magazinele, cât şi locurile de muncă să se afle în apropierea domiciliilor, la distanţe ce pot fi uşor parcurse în plimbare.

Iniţial, data la care era sărbătorită Ziua fără maşini a fost 17 iunie, stabilită de Asociaţia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, în 1997. Evenimentul era marcat pe plan local, în cadrul Săptămânii Transportului Verde. Un an mai târziu, francezii au avut ideea înfiinţării campaniei ”În oraş, fără maşina personală!”. Începând cu anul 2000, această iniţiativă a fost promovată de Comisia Europeană pentru spaţiul comunitar. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe oraşe din întreaga lume, astfel încât Ziua fără maşini a devenit internaţională.

Pe plan european, Ziua mondială fără maşini este precedată de Campania Săptămâna europeană a mobilităţii, programată, anual, între 16 şi 22 septembrie.

De la introducerea sa, în 2002, impactul Săptămânii europene a mobilităţii a crescut constant, atât în Europa cât şi în lume, iar în 2017 campania a bătut recordul de participare, când 2.526 de oraşe din 50 de ţări au organizat activităţi în decursul săptămânii. Peste jumătate dintre oraşele participante au implementat măsuri permanente.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, scopul amintitei campanii este promovarea formelor alternative de transport ecologic şi sublinierea faptului că mobilitatea sporeşte calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor şi a obezităţii. ”Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre”, arată http://insp.gov.ro/.

„Azi cu bicicleta la serviciu! 22 septembrie e Ziua mondială fără mașini. Un bun moment pentru a conștientiza mai mult că e important să facem mișcare dar să și diminuăm pe cât putem din poluare. Mersul cu bicicleta e rapid, ecologic, ieftin și mai ales plăcut. Zi frumoasă tuturor!”, a transmis pe Facebook, primarul Șimleului, Cristian Lazăr. 

One thought on “Primarul Șimleului, Cristian Lazăr, a sărbătorit pe bicicletă „Ziua mondială fără mașini”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *