Garda de Mediu Sălaj a dat amenzi de două miliarde de lei vechi mai multor firme din Creaca
În urma identificării mai multor depozitări de deşeuri rezultate din activitatea de dezmembrare auto abandonate pe malul v. Agrij, pe raza UAT Creaca, echipa de comisari din cadru GNM CJ Sălaj a efectuat cercetări amănunțite identificând autorii abandonării deşeurilor, transportatorii precum si proprietarii acestora.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale in valoare totală de 200000 lei. A fost sancționată o firmă de colectare fier vehi care efectua si dezmembrarea VSU (vehicule scoase din uz) fără a fi autorizată, un agent economic autorizat pentru dezmembrarea VSU (la care s-a propus si suspendarea autorizației de mediu pentru nenumărate nereguli: vehiculele pentru care elibera certificate de distrugere erau date diferitelor persoane pentru a circula cu ele sau a le dezmembra, deşeurile din dezmembrare erau
predate operatorului de salubritate sub un alt cod decât cel generat pentru a fi eliminate pe depozitul de deşeuri, vânzarea de ulei uzat către diferite persoane fizice, vânzarea de cabluri auto persoanelor de etnie rromă-neautorizate, etc) şi un atelier auto care nu era autorizat pentru dezmembrarea VSU.
Deasemenea au mai fost sancționate persoanele care au transportat deşeurile precum şi proprietarii VSU (care le-au radiat la cerere din circulație declarând că maşinile le depozitează pe terenul deținut in proprietate în schimb vânzându-le la diferite persoane neautorizate).