Din cauza unei femei, fiul și-ar fi lovit tatăl care a ajuns în comă la spital. Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor
Procurorii cercetează un eveniment în urma căruia un bărbat a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Zalău într-o stare foarte gravă, fiind în comă și internat de mai multe zile.
Totul s-a petrecut acum trei săptămâni, pe 2 noiembrie, când o ambulanță a preluat un bărbat rănit la cap din satul Cerișa, în comunitatea de romi din comuna Halmășd.
Odată ce bărbatul a ajuns la spital, starea lui fiind foarte gravă a fost internat imediat, iar conform unui protocol între Spital și Poliție, medicii au alertat autoritățile.
Polițiștii s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal inițial pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, după care din cauza faptului că bărbatul a intrat în comă, polițiștii au schimbat încadrarea juridică în tentativă la infracțiunea de omor.
Polițiștii au identificat principalul suspect ca fiind fiul bărbatului. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor.
În urma investigațiilor s-a ajuns la o concluzie preliminară cum că victima ar fi fost agresată în urma unei altercații pe fondul consumului de alcool și a geloziei, între tată și fiu cu privire la o femeie. Cei doi au băut și apoi s-au certat, iar fiul l-ar fi împins pe tatăl lui care ar fi căzut și s-ar fi lovit la cap. Căzătura a fost atât de gravă încât bărbatul a ajuns în comă la spital, unde se află internat și în prezent, starea lui de sănătate fiind foarte gravă.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul PT Sălaj.
Fiul bărbatului riscă acum ani grei de închisoare, ținând cont de cauzele provocate de tatăul său în urma altercației.