Compania de Apă Someș S.A. extinde sistemul SCADA la nivelul județelor Cluj și Sălaj
Azi, 25 Noiembrie 2021, la sediul Companiei de Apă Someș S.A. a avut loc semnarea contractului de produse „CP1 – Extinderea sistemului SCADA”, derulat în cadrul proiectului major de investiții implementat de operatorul regional pentru județele Cluj și Sălaj, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.
Contractul de produse are o valoare de 6.017.000,00 lei fără TVA, și o durată de execuție de 15 luni, obiectivul general fiind furnizarea, montarea și asigurarea funcționării echipamentelor necesare extinderii sistemului SCADA existent la nivelul ariei de acoperire din județele Cluj și Sălaj a Companiei de Apă Someș S.A., inclusiv integrarea facilităților respective în sistemul de automatizare existent.
În cazul obiectului de activitate al Companiei, SCADA este un sistem de monitorizare și control care permite automatizarea proceselor aferente tratării, transportului, înmagazinării și distribuției apei potabile, respectiv a proceselor aferente colectării și epurării apelor uzate. Datele furnizate automat de obiectivele Companiei din aria regională dotate cu SCADA sunt transmise către dispeceratele societății, permițând astfel monitorizare și control operativ al funcționării sistemului de alimentare cu apă și de colectare-epurare ape uzate.
Prin acest Contract, un număr de 90 de obiective locale din aria deservită de Companie din județele Cluj și Sălaj vor fi integrate în sistemul SCADA existent deja, obiective care vor fi echipate și cu sisteme de transmitere a datelor la distanță (RTU).
Extinderea sistemului SCADA va integra noile obiective ale infrastructurii de apă-canal cu Dispeceratele regionale Cluj și Zalău, respectiv Dispeceratele locale Dej, Gherla, Huedin, Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou.
Acest contract, ca de altfel întregul Proiect Regional din cadrul POIM 2014-2020, contribuie semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ariei deservite de Compania de Apă Someş S.A., la asigurarea unui nivel crescut de sănătate și confort pentru populație în condiții de siguranță, la reducerea poluării mediului prin eliminarea descărcării apei uzate neepurate sau insuficient epurate, la reducerea costurilor prin eficientizarea operării precum și la eliminarea vulnerabilităților prezente în particular ale sistemelor alimentate din surse locale, susceptibile a fi afectate de fenomenele extreme ce însoțesc schimbările climatice.
Reamintim că “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 1.640.654.623,98 lei (fără TVA).
Finanțarea investiției se face astfel: 92,18% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13% bugetul de stat şi 2% bugete locale. Cofinanțarea Proiectului este asigurată astfel: 6% prin credit bancar contractat de către Compania de Apă Someș S.A., iar restul de 1.82% este asigurată de la bugetul de stat conform OUG 172/2020.
Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății populaţiei în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 l.e. pentru conformarea cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC).