Mamograf modern la Spitalul Județean de Urgență Zalău
„Continuăm investițiile în sistemul medical, pentru a îmbunătăți permanent accesul sălăjenilor la servicii medicale și pentru a ține pasul cu progresele tehnologice din medicina modernă. Instalația radiologică de mamografie achiziționată recent este una digitală, imaginile radiologice se obțin în câteva secunde, astfel că timpul alocat unei paciente scade semnificativ, doza de iradiere este mult mai mică, rezoluția imaginilor este net superioară, iar softul aferent permite obținerea detaliilor de mare finețe. Noul echipament medical realizează mamografii 2D, însă ne propunem ca în cel mai scurt timp să achiziționăm o extensie care să permită efectuarea de mamografii 3D, considerate cea mai modernă metodă de screening pentru diagnosticarea cancerului de sân în stadii incipiente. Mai mult decât atât, va permite Spitalului Județean de Urgență Zalău să acceseze programul național de screening pentru cancer mamar și să salveze, astfel, cât mai multe vieți”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.
„În România, conform celui mai recent raport al Observatorului Global al Cancerului (GLOBOCAN), cancerul mamar se află pe locul al treilea ca număr de cazuri noi pe an, după cancerul colorectal și cel bronhopulmonar, dacă luăm în considerare ambele sexe. În schimb, în patologia oncologică la femei, cancerul mamar se situează pe primul loc. Mortalitatea prin cancer mamar rămâne una ridicată, însă screeningul mamar poate ajuta la depistarea precoce a acestui tip de cancer, în stadii în care poate fi tratat cu șanse foarte mari de vindecare. Dintre toate metodele de diagnostic pentru cancerul mamar, mamografia rămâne cea mai importantă și singura care a demonstrat o reducere a mortalității. De altfel, ghidurile internaționale recomandă efectuarea anuală a unei astfel de investigații la femeile de peste 40 de ani”, a explicat dr. Marilena Trăilă, medic specialist Oncologie Medicală, în cadrul SJU Zalău.