Doi bărbați din Mirșid și Măeriște au fost introduși în arest
Miercuri, 2 februarie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au depus în arest doi bărbați condamnați la închisoare pentru infracțiunile de furt calificat și tăiere ilegală și furt de arbori.
Este vorba de un bărbat de 26 de ani, din comuna Măeriște, care a fost condamnat la 3 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea mai multor furturi din locuințe, în luna martie a anului 2019 și un bărbat de 28 de ani, din comuna Mirșid, care a fost condamnat la un an și 8 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul silvic.
Bărbații au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând să fie transferați în penitenciar unde își vor executa pedepsele.