Cetățean turc reținut de Poliție la Zalău în duminica Paștilor Catolici
La data de 17 aprilie a.c., ora 12.36, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Zalău, au depistat în trafic un autoturism care se deplasa haotic pe strada Bujorilor, din municipiul Zalău, condus de un bărbat de 58 de ani, cetățean turc.
Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform prevederilor legale, i s-a solicitat să fie condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilierea cu exactitate a alcolemiei, însă acesta a refuzat.
De asemena, în urma verificărilor s-a constatat faptul că are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere.