Olariu Andreas condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare
Judecătorii Curții de Apel Cluj au făcut dreptate în cazul accidentului mortal din decembrie 2017, când minorul Olariu Andreas s-a urcat beat la volanul unei mașini, fără permis de conducere și a accidentat un grup de tineri, iar Alex Ispas de doar 23 de ani din Valcău de Jos a decedat.
Inițial, judecătorii de la Șimleu i-au dat o pedeapsă blândă lui Olariu Andreas și l-au condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii șimleuani, dar și avocatul părții vătămate au făcut apel și și-au căutat dreptatea la Curtea de Apel Cluj, care la data de 31 martie a întors soarta acestui caz, și rejudecând cazul a dispus condamnarea tânărului Olariu Andreas judecat pentru comiterea a patru infracțiuni, la o pedeasă finală de 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă.
Familia Olariu trebuie să plătească familiei Ispas nu mai puțin de 80.000 de euro daune morale.
Potrivit sentinței Curții de Apel Cluj, tânărul Olariu Andreas a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani 6 luni şi 10 zile închisoare cu executare
„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, părţile civile I S, I M, I A M, I A G şi I A şi partea responsabilă civilmente S.A.R. CITY INSURANCE S.A împotriva sentinţei penale nr. 12/13 ianuarie 2022 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, pe care o desfiinţează cu privire la pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cu privire la pedeapsa rezultantă şi modalitatea de individualizare a executării ei, cu privire la cuantumul daunelor morale la care a fost obligată apelanta-parte responsabilă civilmente faţă de părţile civile I S, I M, I A M, I A G şi I A şi rejudecând, în aceste limite, Majorează pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului O A A, pentru infrac?iunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C.pen. la 3 ani şi 6 luni închisoare. Majorează pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului O A A pentru infrac?iunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin (1-4) din Codul Penal la 1 an închisoare. Menţine pedepsele de 1 an şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin (1) din Codul Penal şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin (1) din Codul Penal. În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. contopeşte pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an şi 1 lună închisoare şi 1 an închisoare, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care vom adăuga sporul de 1/3 din celelalte trei pedepse, în final 4 ani 6 luni şi 10 zile închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii, arestului la domiciliu şi a arestării preventive în perioada 26 decembrie 2017 – 4 martie 2018. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente S.A.R. C I S.A. către partea civilă I S de la suma de 80.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 60.000 de euro, echivalent în lei la data plaţii. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente S.A.R. C I S.A. către partea civilă I M de la suma de 80.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 60.000 de euro, echivalent în lei la data plaţii. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente S.A.R. C I S.A. către partea civilă I A M de la suma de 80.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 30.000 de euro, echivalent în lei la data plaţii. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente S.A.R. C I S.A. către partea civilă I A G de la suma de 80.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 30.000 de euro, echivalent în lei la data plaţii. Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea responsabile civilmente S.A.R. C I S.A. către partea civilă I Ade la suma de 50.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii, la 20.000 de euro, echivalent în lei la data plăţii. În baza art. 421 al. 1 lit. b din C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpatul O A A şi partea civilă P D împotriva sentinţei penale nr. 12/13 ianuarie 2022 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. În baza art. 275 al. 2 şi 3 din C.p.p. obligă inculpatul O A A şi partea civilă P D la plata sumei de 200 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar restul cheltuielilor rămân în sarcina statutului. Definitivă.”
Reamintim că după mai bine de 3 ani de cercetări, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei au finalizat dosarul penal privind accidentul mortal provocat de tânărul Olariu Andreas, care în decembrie 2017 s-a urcat beat la volanul unei mașini și fără permis și a intrat cu mașina într-un grup de tineri, iar în urma evenimentului rutier Alex Ispas de doar 23 de ani din Valcău de Jos a decedat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj l-au trimis în judecată pe inculpatul Olariu Andreas pentru săvârşirea a 4 infractiuni, respectiv de : ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.
Culmea face că doar după 6 luni de la tragedia din 2017, Andreas Olariu îşi dobândeşte permisul de conducere, fiindu-i eliberat de Poliţie, pe motivul că nu avea cazier judiciar. Aşa se face că de sărbătorile de iarnă familia Olariu din Chieşd se adună la aceeaşi masă, însă pentru tot restul vieții sărbătoarea Crăciunului pentru familia Ispas din Valcău de Jos va fi zi de doliu, suferinţă şi lacrimi pe obraz pentru cel care a fost Alex Ispas, care astăzi este doar o stea pe cer.
Minorul beat Olariu Andreas l-a accidentat mortal pe tânărul Alex Ispas de 23 de ani
Olariu Andreas Alexandru din Chieşd, a omorât în 26 decembrie 2017 un tânăr de 23 de ani şi a rănit grav alţi doi tineri, după ce s-a urcat la volan beat şi fără să aibă permis de conducere. Totul a avut loc în dimineaţa celei de-a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2017, după ce Andreas a chefuit bine în discoteca din Sîg. Minor la comiterea faptelor, Andreas conducea mașina primită de la părinţi. A pierdut controlul volanului şi a intrat într-un grup de tineri. Alex Ispas, de 23 de ani, din comuna Valcău de Jos, a murit la scurt timp la spital, iar alţi doi adolescenţi au fost răniţi grav şi transportaţi la spital.
Inculpat pentru două infracţiuni rutiere şi pentru ucidere și vătămare corporală din culpă, Olariu Andreas a făcut între timp şcoala de şoferi şi acondus fără nicio problemă pe drumurile publice, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Potrivit Poliţiei Sălăjene, Olariu Alexandru şi-a dobândit permisul de conducere, categoria B, la data de 6 iunie 2018, acesta fiindu-i eliberat de SRPCIV Sălaj. După accidentul groaznic din iarna lui 2017, magistraţii Simleuani l-au plasat iniţial în arest la domiciliu. Judecătorii Tribunalului Sălaj au decis apoi să-l aresteze preventiv. Olariu Andreas a stat în Centrul de Arest Preventiv al IPJ Sălaj 60 de zile, din 3 ianuarie până în 3 martie 2018, după care, liber fiind, a dat examenul pentru carnet şi a putut conduce.