Polițiștii sălăjeni sunt în stradă pentru siguranța cetățenilor
În perioada 22-25 aprilie a.c., polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la acţiuni speciale, vor fi prezenți în stradă astfel încât Sărbătorile Pascale să fie petrecute în linişte şi siguranţă.
Printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi atât pe drumurile naționale cât și pe cele județene și comunale, pentru combaterea excesului de viteză, dar și pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Recomandăm conducătorilor auto să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.
Pentru un plus de siguranţă vă recomandăm să măriţi distanţa între vehicule, mai ales în condiţiile unui carosabil umed sau când se circulă în coloană.
Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare! Respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede sau motociclete!
Pietonilor le recomandăm să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului, să nu traverseze strada în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat, iar după lăsarea întunericului să poarte haine care au elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili.
De asemenea, îi sfătuim pe pietoni să nu traverseze strada prin faţa sau prin spatele mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
Recomandăm cetățenilor să sune la 112 în caz de nevoie sau dacă au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale.