Preotul Ionuț Pop, vicarul Episcopiei Sălajului, vorbește despre „Nevoia continuă de Înviere”

” În viața noastră de zi cu zi repetăm mereu o mulțime de atitudini negative; ne repetăm temerile, angoasele, defectele, nevoile. Le repetăm atât de mult, încât ele ajung adeseori să ne domine gândirea și viața. Există însă acele răstimpuri în care suntem chemați să trăim si să ne repetăm nouă înșine și celorlalți atitudinile pozitive. Sărbătoare Învierii Domnului Iisus Hristos este răstimpul cel mai potrivit în acest sens: ne putem aduce aminte că Dumnezeu este cu noi, că suntem iubiți cu iubirea jertfelnică, că suntem izbăviți de orice rău. Cu alte cuvinte, putem trăi prezența dumnezeiască în fiecare zi și ne putem desfăta întru ea.

Învierea Domnului este fundamentul credinţei noastre și implicit funadmantul existenței noastre, așa cum ne asigură Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14). De fapt, Apostolul Pavel este cel care rezumă foarte clar importanţa învierii lui Hristos. Unii oameni din Corint nu credeau în învierea din morţi, de aceea în prima epistolă către Corinteni, în capitolul 15, Apostolul Pavel enumeră şase consecinţe dezastruoase dacă nu a avut loc învierea: predicarea lui Hristos ar fi lipsită de sens; credinţa în Hristos ar fi zadarnică; toţi martorii şi propovăduitorii învierii ar fi mincinoşi; nimeni nu ar fi răscumpărat de păcat; toţi credincioşii din trecut au pierit; creștinii ar fi cei mai jalnici oameni de pe pământ. Însă, Hristos a înviat cu adevărat din morţi şi a devenit “pârga celor adormiţi”, oferind siguranţa învierii noastre.

Creștinismul, prin Învierea lui Hristos, se deosebește celelalte religii: doar creştinismul are un Fondator care transcende moartea şi care promite că urmaşii Lui vor face acelaşi lucru. Toate celelalte religii au fost întemeiate de oameni şi profeţi  care s-au sfârșit prin moarte. Ca şi creştini, găsim mângâiere în faptul că Dumnezeul nostru a devenit om, a murit pentru păcatele noastre şi a înviat a treia zi. Deci, mormântul și moartea nu L-au putut ține. De aceea, putem exclama și noi triumfal asemenea Apostolului Pavel: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde iţi este boldul, moarte? (I Corinteni 15, 55).

Învierea Domnului devine astfel momentul care schimbă fundamental devenirea lumii și a omului. Este veșnica chemare spre înnoirea și schimbarea omului. Este invitația de a fi biruitori, de a nu deznădăjdui, de a trăi în supraraționalul credinței. Acum, când omenirea stă sub semnul bolii și al războiului realizăm câtă nevoie avem de Înviere! Lumina care izvorăște din mormântul gol al lui Iisus Nazarineanul ne cheamă din nou, pe fiecare în parte, să dăm mărturie de lucrurile bune pe care le-a făcut Domnul cu noi. Luminarea noastră vine dinspre Hristos Cel mort și înviat și ne obligă să-i vedem și pe cei din jurul nostru în această lumină. Aceasta este taina Învierii, când iubirea este mai tare decât moartea și nu acceptă compromisul singurătății. În acest sens, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan scrie în prima sa epistolă: „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați” (I Ioan 3, 14), arătându-ne că pecetea învierii noastre întru Hristos Cel Înviat este iubirea aproapelui. Iar aproapele, mai ales în aceste zile  are nevoie de lumină, de ajutor, de iubire. În acest mod, nu doar în Ziua Învierii, ci în fiecare zi a vieții noastre vom simți cu adevărat că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmi 117, 24)”,

semnează preotul paroh, Dr. Ionuț Pop, 

Vicar Eparhial al Episcopiei Sălajului