Un tâlhar de 32 de ani din Sălaj, arestat la Oradea pentru un telefon mobil de 3.000 lei
Un sălăjan în vârstă de 32 ani a fost arestat la Oradea, după ce a atacat un tânăr în staţia de tramvai de pe Bulevardul Decebal din municipiu şi i-a furat un telefon mobil de 3.000 lei.
Sursa: ebihoreanul.ro
Incidentul s-a produs în seara zilei de 20 aprilie, în jurul orei 20.52, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor pe marginea cazului.
„În timp ce se afla într-o stație de tramvai de pe Bulevardul Decebal din Oradea, un tânăr de 18 ani a fost atacat şi deposedat, prin violență, de un telefon mobil, prejudiciul reclamat fiind de 3.000 de lei”, scrie în document.
Agresorul, Valer Aurelian Mierea, un bărbat de 32 de ani din comuna Horoatu Crasnei, județul Sălaj, a fost prins o zi mai târziu.
Vinerea trecută, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și apoi şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub acuza de tâlhărie, măsură care a şi fost contestată de tâlhar.
Verdictul final cu privire la arestarea sălăjanului va fi pronunţat la Tribunalul Bihor.
Telefonul a fost recuperat de polițiștii orădeni şi predat proprietarului.
Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.