Membrii USR PLUS Sălaj – acțiune de ecologizare în Pădurea Ortelec
Pe 5 iunie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Mediului. O zi decretată naturii, o zi despre cum am vrea să fie unele aspecte din mediul ce ne înconjoară. Dar, de fapt, este tot despre noi. Noi, așa cum vrem să credem că înseamnă să ne implicăm.
Pentru a marca această zi, am organizat și noi acțiunea de ecologizare din zona pădurii Ortelec. Ne-am adunat membri USR PLUS, dar și voluntari mici și mari, oameni din comunitate. Împreună, am reușit ceea ce de unul singur niciunul dintre noi nu ar fi putut reuși. Am strâns remorci întregi de deșeuri (obiecte de mobilier, resturi casnice, cauciucuri etc.). Rezultate spectaculoase, ce demonstrează, încă o dată, că putem să ne arătăm respectul față de natură și prin astfel de acțiuni, deși, desigur, nu este suficient.
Satisfacția că zona a rămas curată și că am avut alături de noi atâția copii și voluntari nu poate fi înlocuită sau descrisă în cuvinte! A fost o zi activă și reușită și ne-am atins scopul. Ne-am bucurat să fim împreună, ca o echipă, și să facem ceva concret, pentru mediu.
Ziua Mediului este în fiecare zi. Putem face gesturi mici individuale, dar, parcă, atunci când le facem împreună capătă o altă semnificație.
Deși acțiunea de ecologizare a fost un real succes, zona pădurii din Ortelec se confruntă cu probleme destul de serioase și de luat în seamă. Acolo trăiește o comunitate de rromi, mai mult sau mai puțin legal, iar pentru ca această problemă să își găsească rezolvarea este necesar ca absolut toate autoritățile să își dea mâna și să lucreze împreună pentru a aduce o soluție pe termen lung.