Sălăjenii inivitați la evenimentul „Guruslău 2022”, dedicat împlinirii a 421 de ani de la Bătălia de la Guruslău
Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Sălaj, Primăria Hereclean și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează duminică, 7 august, evenimentul „Guruslău 2022”, dedicat împlinirii a 421 de ani de la Bătălia de la Guruslău, în care forțele unite ale lui Mihai Viteazul și ale generalului Basta au învins armata condusă de Sigismund Báthory.
Manifestarea va avea loc pe Dealul Guruslăului, în vecinătatea Monumentului închinat voievodului, și va debuta la ora 17.00, cu un ceremonial militar și religios, urmat de spectacolul aviatic oferit de trei elicoptere de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii și de un avion de la Aerodromul Crasna.
Gardarea Monumentului va fi realizată de militari de la Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul” București, iar muzica va fi asigurată de Fanfara Militară a Garnizoanei Timișoara.
Programul va continua cu un spectacol de folclor, ce o are ca invitat special pe Sava Negrean Brudașcu, acompaniată de orchestra Ansamblului Folcloric „Meseșul”. Pe scenă vor mai evolua Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum”, cu soliștii Andreea Vălean – Indrecan, Claudiu Costinaș, Aurora Moga Popovici, Ansamblul „Berekenye” Cehu Silvaniei și Ansamblul Folcloric „Meseșul”, cu soliștii Adriana Baciu-Bonțe, Camelia Cherecheș, Lucreția Bolba, Denisa Blaga, Adelina Costina.
Pe tot parcursul manifestării, sălăjenii sunt invitați să viziteze standurile special amenajate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, ADI Țara Silvaniei și Crucea Roșie. Cei interesați vor putea participa la ateliere interactive în care vor confecționa steagul de oaste a lui Mihai Viteazul, precum și spada și securea marelui voievod, vor realiza brățări împletite și cusături tradiționale pe semne de carte ori își vor testa cunoștințele de cultură generală. Nu vor lipsi nici demonstrațiile de prim-ajutor, cele de dresaj canin, prezentările de tehnică militară și de intervenție ale structurilor din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne ori demonstrația culinară susținută de Mircea Groza, cunoscut promotor al bucătăriei tradiționale.
Evenimentul „Guruslău 2022” se va încheia în jurul orei 21.30, cu un foc de artificii.
Precizăm că accesul participanților se face de pe E81 (Zalău – Satu Mare), de la intersecția Drumului European cu Drumul Județean 110A, spre Coșeiu (Guruslău), astfel:
* cu autoturismele personale – până la baza dealului, respectiv în parcarea special amenajată și semnalizată. Urcarea la monument se va face pe jos, iar pentru persoanele vârstnice, cu două microbuze.
* cu două autobuze puse la dispoziție de către Consiliul Județean Sălaj, cu plecare din fața Gării Zalău, la orele 16.00 și 17.30. Acestea vor circula pe traseul Gara Zalău – centrul localității Hereclean (lângă plăcintărie) – Guruslău. Întoarcerea va fi asigurată tot prin cele două autobuze, care vor porni de la baza dealului în jurul orei 21.30.
Vă informăm că pe drumul care duce din E81 direct spre monument (DC 7A), NU se poate circula cu autovehiculele pe podul de lemn peste Valea Zalăului. Accesul este permis doar pietonilor.