Mohammad Munaf îl sfidează pe Lucian Bode. Planul irakianului pentru a scăpa de extrădare
Complicele lui Omar Hayssam din dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, Muhammad Munaf, a găsit o cale prin care să-şi întârzie extrădarea din România, iar în cazul în care va avea succes în justiţie, acesta ar putea chiar să anuleze ordinul Ministerului de Interne.
Mohammad Munaf, complicele lui Omar Hayssam în dosarul răpirii jurnaliștilor români din Irak, a deschis o acțiune în contencios administrativ și fiscal împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări Ilfov.
Munaf contestă o decizie administrativă emisă de instituția aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne pe data de 6 iulie 2022, exact ziua în care a fost eliberat condiționat, potrivit Fanatik.
A doua zi, pe 7 iulie, ministrul Lucian Bode ieșea public și anunța că Munaf este obligat să părăsească țara în maxim 15 zile și nu va mai avea dreptul să se întoarcă în următorii 15 ani.
“A fost eliberat, ca să spunem foarte clar, în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă.
I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar, conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României”, a explicat Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Doar că Muhammad Munaf nu a acceptat atât de uşor decizia Ministerului de Interne şi, cu doar două zile înainte de expirarea termenului, a dat instituţia în judecată la Curtea de Apel Bucureşti, cerând anularea ordinului de extrădare.
Conform legislației în vigoare, statul român nu mai poate obliga un cetățean străin să părăsească țara până la o decizie definitivă a instanței, în cazul existenței unui litigiu, astfel că Munaf a câştigat deocamdată dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procesului, inclusiv a căilor de atac.
Pe de altă parte, Munaf are acum şi alte probleme cu legea în România, pentru că la câteva ore de la eliberarea din penitenciar acesta a fost depistat conducând băut și fără permis, în urmărirea care a urmat poliţiştii find nevoiţi să tragă şi focuri de armă. În mod normal, acum irakianul ar trebui judecat şi pentru această faptă.