Peste 200 de controale în trei luni derulate de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sălaj
Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sălaj a derulat în ultimele trei luni peste 200 de controale pe raza județului care au vizat respectarea legislației și sancționarea abaterilor de la normele de mediu.
Comisarii instituției au verificat:
- Cursurile de apă de pe raza județului Sălaj, împreună cu reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor și ISU ”Porolisssum” Sălaj
- Modul de gestionare a deșeurilor conform OG 92/2021
- Modul de respectare a condițiilor impuse în acte de reglementare
- Modul de gestionare/ incinerare a deșeurilor – acțiune în parteneriat cu ISU ”Porolissum” Sălaj
Alte controale au vizat soluționarea sesizărilor privind evacuări de ape uzate și gestionarea deșeurilor, precum și controale planificate conform planului de activitate
Urmare a celor 209 acțiuni de control, au fost applicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 247 de mii de lei. De asemenea, au fost depuse două plângeri penale pentru incinerare de deșeuri și a fost dispusă suspendarea activității a șapte agenți economici pentru nerespectarea normelor legale.