Sorin Grindeanu condamnă la deraiere calea ferată din Sălaj și din întreaga țară

Pe magistralele de cale ferată trenurile merg mai încet ca trotineta, restricțiile de viteză cresc ca Făt Frumos, iar gările arată ca după bombardamente.

În 2021 am reușit cu mari eforturi să obținem prin PNRR circa 3,5 miliarde de euro pentru modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare românești, din care peste 1 miliard de euro pentru lucrări rapide, ieftine și eficiente de eliminare a restricțiilor de viteză, de electrificare sau centralizare a stațiilor de cale ferată.
Vorbim despre pachete de intervenții de înlocuire a șinelor, traverselor, aparatelor de cale (macazelor) uzate care să readucă linia la viteza constructivă.

Am testat anul trecut cu succes acest concept pe linia Buzău – Făurei. În 5 luni de lucrări, cu 60 de milioane de lei am ridicat viteza pe 40 de km de linie de la 30 km/h la 120 km/h. Și asta se poate face rapid pe sute de kilometri de cale ferată anual. Însă coaliția PSD – PNL – UDMR refuză acest salt de dezvoltare, ignoră fondurile europene disponibile și condamnă la faliment întreaga rețea feroviară românească.

USR Sălaj, alături de Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat gara din Jibou, nod feroviar important, odată considerată o stație de referință ce a fost inaugurată acum aproape un secol în 1927.
Astăzi, peisajul este dezolant, clădirea stă să cadă peste puținii călători din cauza lipsei minimale de întreținere, iar garniturile de tren zac abandonate la tot pasul de zeci de ani.

Anul trecut am lăsat în stadiu final un contract de proiectare pentru modernizarea și reabilitarea a 47 de stații CFR printre care și gara Jibou. Grindeanu a venit și a băgat proiectul la sertar, în loc să îl finalizeze, să obțină finanțarea și să liciteze realizarea urgentă a lucrărilor.

Tot la Jibou se intersectează magistralele feroviare Brașov – Dej – Jibou – Baia Mare – Satu Mare și Jibou – Zalău – Carei, linii ce beneficiază de fonduri din PNRR pentru ridicarea restricțiilor de viteză.

Nici până astăzi CFR nu a reușit să găsească un constructor care să execute aceste lucrări ce ar aduce linia din nou la viteza constructivă de 120 km/h.

Comunicat de presă emis de USR PLUS Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *