Părinții informați de specialiști cum să-și ferească copiii de consumul de droguri
Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj din cadrul Agenției Naționale Antidrog implementează, la nivel local, proiectul național de prevenire a consumului de droguri în familie ”Eu și copilul meu”, adresat părinților elevilor din învățământul gimnazial.
Activitățile cu părinții din cadrul proiectului vor fi derulate în unitățile de învățământ din județul Sălaj de către profesori, cu sprijinul specialiștilor antidrog, până în prezent fiind formate, în acest an școlar, 14 cadre didactice de la Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae” Zalău, unde s-au derulat și sesiunile de formare, Școlile gimnaziale ”Gheorghe Lazăr” și ”Mihai Eminescu” din Zalău, Școlile gimnazialăe nr. 1 Sânmihaiu – Almașului și Hereclean.
Prin derularea acestui proiect, Agenția Națională Antidrog îşi propune să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dar şi dintre aceştia şi şcoală.
Proiectul conţine nouă activităţi interactive cu părinţii, aplicaţii cu caracter ludic și necesită un grad mare de implicare din partea acestora, dar și a cadrelor didactice, în vederea oferirii de modele pozitive copiilor.