Primarii din județ și-au prezentat problemele administrative cu care se confruntă
Conducerea Instituţiei Prefectului Sălaj a participat, luni, la o şedinţa de lucru cu primarii unităților administrative teritoriale din județ şi reprezentanţi a instituţiilor publice din judeţ.
Principalele puncte de pe ordinea de zi au fost:
– aspecte privind siguranța în unitățile de învățământ, material prezentat de Bulgărean Vasile, inspector general şcolar, Inspectoratul Școlar Județean;
– prezentarea proiectului “HUB de servicii MMSS – SII MMSS”, Pop Mircea – director executiv, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj;
– clarificări privind sistemele individuale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor uzate, Crișan Cristian – director executiv, Sistemul de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Fazacas George Ionuț Razvan – comisar șef Comisariatul Județean Sălaj al Gărzii Naționale de Mediu;
– obținerea Avizului de amplasament și a studiilor de coexistență, Vlaicu Ciprian Pamfil – șef Serviciu Suport Tehnic SC Electrica SA – Sucursala de distributie Zalău;
– sprijin pentru investiții în noi suprafeţe ocupate de păduri, Maxim Dan – inspector șef, Garda Forestieră Oradea;
– aspecte privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor, Mihiș Viorel – director, Direcția Silvică Sălaj;
– clarificări în aplicarea unor aspecte privind cadastrarea, Panie Sergiu – Director executiv, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sălaj.