PSD își face planurile pentru preluarea conducerii Guvernului. Ionel Ciunt prezent la Sinaia
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit, luni la Sinaia, pe agenda conducerii formaţiunii aflându-se priorităţile legislative ale Parlamentului, pregătirile pentru programul de guvernare cu care PSD va veni la rotaţia premierilor, în luna mai, precum şi relaţia din coaliţie cu partenerii de la PNL, după schimburile de replici dintre reprezentanţii celor două partide, din ultima perioadă.
La ora 10.00 a început şedinţa Consiliului Politic Naţional, iar la ora 15.00 va avea loc reuniunea Grupurilor Parlamentare ale Partidului Social Democrat. Şedinţele PSD au loc la Hotelul Mara din Sinaia, potrivit news.ro
La întâlnirile de la Sinaia participă și președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt, cel mai probabil alături de deputatul PSD, Florian Neaga.
Social-democraţii discută despre priorităţile legislative ale noii sesiuni parlamentare care începe pe 1 februarie. Printre proiectele restante ale Parlamentului şi coaliţiei se află reforma pensiilor şi a salarizării, legile educaţiei naţionale, legea pensiilor speciale precum şi legea offshore pentru eoliene, o iniţiativă pe care PSD vrea să o impună în Parlament, potrivit unr surse social-democrate. În privinţa legilor educaţiei, PSD vrea să vadă proiectul Ministerului Educaţiei, condus de Ligia Deca, însă îşi propune să aducă modificări. Astfel, PSD vrea ca subiectele la examenul de capacitate pentru liceu, să fie realizate la nivel naţional şi se va opune desfiinţării liceelor pedagogice.
Social-democraţii vor, de asemenea, scoaterea părţii de salarizare din legile educaţiei. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a declarat recent că a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educaţiei în coaliţie şi în guvern. Dîncu susţinea că proiectele de lege „trebuie revăzute serios”, şi anunţa că a început o analiză cu peste 200 de membri din Departamentul educaţie al partidului.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, i-a răspuns lui Vasile Dîncu, care a solicitat modificarea calendarului pentru adoptarea legilor educaţiei, precizând că acest calendar este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi. Legile Educaţiei îşi vor urma parcursul aşa cum am stabilit, precizează Stroe. PSD vrea să impună prin noul program de guvernare la care lucrează pentru momentul preluării de către Marcel Ciolacu a şefiei Guvernului o taxă de saolidaritate pe care companiile mari să o plătească, de 1% din cifra de afaceri.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara vineri, la Brăila, că este momentul să avem o economie bazată pe producţie, nu pe consum, de a veni iarăşi cu un program de guvernare corect, care va prelua ce nu s-a reuşit acum din programul de guvernare al coaliţiei. El a anunţat că nu vor exista impozite mai mari la capitalul românesc, la IMM-uri, la Horeca, precizând că este corect ca şi companiile mari, care activează în România, să plătească la fel ca şi companiile româneşti, cel puţin 1% din cifra de afaceri. Social-democraţii vor discuta şi despre relaţia cu partenerii din PNL, după schimbul de replici dintre reprezentanţii celor oduă partide, pe tema preluării şefiei Guvernului de către liderul PSD, în luna mai.
Deputatul PSD şi lider al organizaţie social-democrate din Giurgiu Marian Mina l-a întreabat pe liderul PNL Nicolae Ciucă „de ce oamenii voştri din PNL omoară oameni?!”, în contextul în care o femeie a fost omorât de câini în zona Lacul Morii, în Sectorul 6, aflat sub administrarea unui primar liberal, iar trei persoane au murit după accidentul de la cariera Jilţ Sud, „sub conducerea PNL a Complexului Energetic Oltenia”. „Tăiaţi în carne vie, domnule Ciucă! Altfel, vă veţi împiedica în propriile tranşee ale neputinţei politice!”, l-a îndemnat Marian Mina pe prim-ministrul Ciucă.
În replică, liderul PNL Giurgiu, Dan Motreanu a afirmat că este greu ca liberalii să aibă o colaborare bună cu PSD în toate judeţele, în condiţiile în care Marcel Ciolacu îi încurajează pe unii social-democraţi din teritoriu să îi atace pe miniştrii PNL, cât şi pe aleşii locali ai PNL. ”Este destul de dificil să avem o colaborare bună cu PSD in toate judeţele, chiar dacă am găsi un numitor comun pentru multe lucruri care ne despart, atâta timp cât Preşedintele PSD Marcel Ciolacu îi încurajează pe unii dintre reprezentanţii săi în teritoriu să îi atace pe miniştrii PNL şi pe reprezentanţii administraţiei locale PNL”, a explicat Dan Motreanu, pentru Digi 24.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a comentat, vineri, la Brăila, conflictul dintre PNL şi PSD la nivelul judeţului Giurgiu, el afirmând că i-a reamintit liderului liberal Dan Motreanu că a furat de la PSD 28 sau 30 de primari, înainte de alegeri, la Giurgiu şi să vadă din această perspectivă reacţia deputatului PSD Marian Mina. ”Dacă dorim să transformăm această coaliţie într-o alianţă, cu un proiect de ţară şi după 2024 cred că e momentul să ne aşezăm la masă şi să avem împreună o alianţă pentru România, între cele două mari partide, a mai spus Ciolacu.