Comisiei Județeană „Programul pentru Școli al României”, s-a întânit la sediul Prefecturii Sălaj
În cadrul acestei întâlniri de lucru, membrii comisiei județene au votat, în unanimitate, măsurile educative care însoțesc distribuția fructelor și produselor lactate în cadrul Programului pentru Şcoli al României, în Sălaj, măsuri ce urmează să fie implementate în toate unitățile de învățământ din județul, în anul școlar 2022-2023.
Una din măsuri presupune organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și legume, inclusiv degustarea de fructe și/sau legume proaspete, altele decât cele care se distribuie zilnic în școli și miere. În cadrul acestei măsuri educative, copiii vor participa la concursuri tematice, vor primi rechizite și vor avea parte de o degustare, constând în fructe și miere.
Pentru măsura educativă aferentă distribuției de lapte și produse lactate, a fost votată în unanimitate măsura educativă care se va desfășura în cadrul orei de educație pentru sănătate.
În acelaşi context, membrii comisiei au prezentat, pe rând, activitățile desfășurate pentru implementarea, monitorizarea programului pentru școli, în intervalul octombrie 2022 – ianuarie 2023, precizâdu-se faptul că până în prezent nu au existat probleme deosebite în derularea programului.