Moțiunea împotriva ministrului Lucian Bode a picat la votul deputaților
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi dezbătută luni în plen.
Au fost 90 de voturi „pentru”, 189 „contra” şi o abţinere.
Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, intitulată „România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”.
Semnatarii susţin că scopul acestei moţiuni simple este acela de a atrage atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum „nu-şi merită titlul academic” sau respectul oamenilor care au muncit cinstit în România.
Parlamentarii au trecut, de asemenea, „în dreptul ministrului Bode” „eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen”.
La finalul lunii ianuarie, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a informat că teza de doctorat a lui Lucian Bode „a fost identificată cu abateri de la etica academică, fiind, în concluzia principală a Comisiei de etică a UBB, profund viciată prin segmente plagiate şi citări incorecte grave”.