Sălaj are 122 de insule ecologice finanțare prin Ministerul Mediului pe PNRR
#MMAP a aprobat 167 de cereri de finanțare în cadrul apelului de proiecte pentru construirea de insule ecologice digitalizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020-2026.
Autoritățile publice locale din România au depus 169 de cereri de finanțare în cadrul apelul de finanțare deschis în perioada 15 septembrie – 24 noiembrie 2022, având o alocare financiară de 1,28 miliarde de lei. Au fost aprobate 167 de cereri de finanțare pentru un număr total de 8.395 de insule ecologice digitalizate, cu o valoare de 579 milioane lei. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare în cadrul acestei subinvestiții va avea loc până la finalul lunii februarie.
„Îi felicit pe toți cei care s-au mobilizat și au depus în timp util cererile de finanțare, mai ales autoritățile locale din județele Hunedoara, Constanța și Cluj, fiecare cu peste 450 de insule ecologice solicitate. Ne pregătim deja pentru lansarea unui nou apel de proiecte pentru fondurile rămase, astfel încât și cei care nu au reușit să depună cererile în prima sesiune să aibă ocazia să o facă. România trebuie să treacă cât mai urgent la un nou tip de gândire în ceea ce privește managmentul deșeurilor, astfel încât fiecare să plătească pentru cantitatea de deșeuri pe care o produce. Platformele subterane, containerele semi îngropate și sistemele supraterane de colectare selectivă a deșeurilor reprezintă soluția ideală pentru problema gunoiului din comunități, mai ales în zonele turistice și în centrul orașelor. Finanțăm integral aceste insule ecologice digitalizate care garantează eliminarea în mare proporție a mirosurilor neplăcute, a vandalizării, a aspectului neplăcut pe care țarcurile actuale îl au. De asemenea, îndeamnă la o colectare separată oferind operatorilor locali un sistem smart de gestionare a deșeurilor, cu containere inteligente în care vor putea fi aruncate separat deşeurile biodegradabile, hârtia, plasticul, sticla sau metalul”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Subinvestiţia sprijină activități specifice pentru înfiinţarea şi dotarea cu insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere), acţiuni specifice pentru dezvoltarea platformei software necesară operării insulelor ecologice digitalizate şi administratorii datelor, nu în ultimul rând, acţiuni specifice de promovare a investiţiilor, precum şi pentru promovarea principiului „plăteşte pentru cât arunci”, în funcție de deşeurile colectate separat: hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă, deşeuri biodegradabile și reziduale.