Zeci de amenzi aplicate de polițiștii sălăjeni în urma unei acțiuni pe linie rutieră
Acțiune a polițiștilor sălăjeni pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Joi, 9 martie a.c., în intervalul orar 18.00 – 02.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au efectuat o acțiune pe şoselele sălăjene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele sălăjene, în cadrul acțiunii, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 5.800 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere, dintre care unul pentru alcool, trei pentru depășirea limitelor legale de viteză și unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.
Astfel, în cadrul acțiunii de joi, 9 martie a.c., în jurul orei 20.23, între localitățile sălăjene Surduc și Brâglez, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei Orașului Jibou au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Jibou, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.