Consiliul Judeţean a premiat câștigătorii concursului „Exprimă-te liber”

 

🎭 Consiliul Judeţean Sălaj se alătură și în acest an demersului Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj (Cjrae Salaj) și al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj de a organiza etapa județeană a Concursului național de consiliere școlară prin artterapie „Exprimă-te liber!”.

💭 Competiția ce se desfășoară la Zalău, în 15 și 16 martie încurajează implicarea elevilor în realizarea şi transmiterea unor mesaje educaţionale de impact, prin intermediul diferitelor tehnici de exprimare specifice artterapiei. Consilierea se realizează, astfel, în cadrul unui concurs, în care rolul consilierului școlar este preluat de către elevii participanţi.

👫 Ediția din acest an abordează tema orientării în carieră – denumită sugestiv „JOBenul carierei” – și reunește aproximativ 200 de elevi de nivel gimnazial și liceal din unitățile de învățământ sălăjene, coordonați de profesorii consilieri școlari.

🔖 Pentru fiecare din cele patru secțiuni ale concursului (scenetă/monolog, meloterapie cu versuri pe tema concursului, desen/pictură/fotografie/artă digital și creație literară), atât la nivel gimnazial, cât și liceal, Consiliul Județean Sălaj va oferi premii și mențiuni în valoare totală de 9.000 de lei.

✅ Câștigătorii premiilor I vor reprezenta județul la faza națională a concursului, organizată de către CJRAE Sălaj, online, în luna aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *