VIDEO| Senatorul USR, Bob Virgil Marius, propune anul 2024 ca „Anul Iuliu Maniu”
Cum reminiscențele regimului comunist ne influențează încă societatea !
Am avut marțea aceasta la Comisia pentru Cultură și Media a Senatului două propuneri foarte interesante la avizare. Interesante dar și importante din punctul meu de vedere, pentru că sunt involuntar un barometru al societății românești actuale puternic influențate reminiscențele comunismului.
Între aceste 2 propuneri legislative pe care am fost solicitați să ne pronunțăm există un fir puțin vizibil, o legătură puternică care definește cumva identitatea noastră ca societate democratică create pe acțiunile trecutului.
Rezultatele la Simulare vor fi
Una dintre ele dorește să instituie de acum înainte anul 2023 ca „Anul Iuliu Maniu”. Cu toată întârzierea intrării pe parcursul legislativ a acestei propuneri, inițiatorii liberali, doresc ca acum la 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu să îi fie celebrate personalitatea politică, aportul mare la realizarea Unirii Mari dar și martiriul său împotriva instalării comunismului în România.
Discuțiile avute au generat idea că celebrarea și instituirea prin lege a anului 2023 ca an dedicat uriașei personalități a lui Iuliu Maniu trebuia să fie propusă cu minimum un an înainte pentru a putea fi pregătite cum se cuvine. Am propus ca anul 2024 să fie dedicat sălăjeanului Iuliu Maniu deoarece acum am senzația că această propunere, făcută când deja s-au scurs 3 luni din acest an, este una de mântuială, o pseudo-propunere care nu acordă respectful cuvenit a i se acorda.
Cu toate cele discutate în Comisie am votat pentru un aviz favorabil și nu am uitat să-i amintesc senatorului AUR care a menționat, cu microfonul închis (de la min. 06:03) că Iuliu Maniu a fost spion britanic, că Iuliu Maniu a promovat și a lăsat în urma sa niște principii ale Bunului Simț.
Bunul simț ar trebui să ne conducă în viață și mai ales în politică!
Cea de a doua propunere legislativă discutată este legată mai direct de reminiscențele în societatea și mentalul românilor a comunismului. Regimul acela a creat o monstruozitate care a ținut societatea captivă și care și-a întins infuența inclusiv dupa 1989 : Securitatea. A impregnat negativ generații întregi ale societății românești și a mai avut celule cancerigene inclusiv în democrație!
Este vorba de o propunere a colegilor mei de la USR prin care s-a vrut creearea unui registru public al tuturor lucrătorilor Securității prin care să se poată interoga după nume și legătura de rudenie pe linie descendentă până la gradul I cu persoanele care ocupă sau au ocupat funcții de demnitate publică (Președinte, parlamentar, primar, Avocatul Poporului, membru în Guvern). Această propunere este de fapt o declarație politică a USR-ului, acuzat de atâtea ori de legături cu Securitatea sau „serviciile” prin care arată că nu are nimic de ascuns!
Așa cum știm cu toții, urmașii celor cu legături puternice cu securitatea comunistă au fost în linia întâi după trecerea la democrație multă vreme după 1989 și și-au văzut nestingheriți de funcții și afaceri în România; copii lor au fost școliți în cele mai bune școli, deoarece banii aduși din funcțiile comuniste deținute le-au asigurat copiilor lor poziții în straturile superioare ale noii societăți românești.
Chiar dacă în formularea actuală un astfel de act normativ nu va trece, este totuși o declarație politică a USR și părerea mea este că în România este extrem de mare nevoie de o lege a lustrației reminiscențelor negative ale comunismului, respectiv Securității, un capitol încă neînchis al societății românești.
Senator USR Sălaj, Bob Virgil Marius