Tânăr din Plopiș „certat” cu legea, depistat și încarcerat de polițiștii sălăjeni
Vineri, 9 iunie a.c., la ora 16.10, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu cei ai Postului de Poliție Plopiș au depistat și reținut un bărbat de 23 de ani, din comuna sălăjeană Plopiș.
Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la trei ani și opt luni de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând a fi transferat la penitenciar, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.