Ziua Dunării, sărbătorită în avans la acumularea Vârșolț

Colegii noștri de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Sălaj au fost gazdele unui concurs de pescuit, la care au participat peste 100 de copii din județ. Acesta a fost organizat de către AJVPS Sălaj.
😊 A fost o zi plină de zâmbete și informații captivante despre importanța resurselor de apă și a lucrărilor hidrotehnice în viața noastră.
Astfel a fost sărbătorită în avans Ziua Internațională a Dunării. Aceasta se celebrează anual, în data de 29 iunie. Sloganul sub care se desfășoară evenimentele în acest an a fost stabilit la nivelul Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) și este ”Să păstrăm Dunărea albastră!”
💦 APA este o resursă naturală limitată, motiv pentru care protejarea și utilizarea responsabilă sunt necesare.
Implică-te activ în comunitatea ta!
******************************
ℹ️ În drumul său spre Marea Neagră, pe o lungime de aproape 3.000 de kilometri, Dunărea străbate zece țări europene (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina) și patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Când apele Dunării se pierd în Marea Neagră formează delta, un adevarat paradis al faunei, păsărilor și peștilor.
Cel mai vechi braț al Dunării este Sfântu Gheorghe, iar cel mai lung, Chilia, care are o lungime de 120 de kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *