Fotbalist de la SCM Zalău, transferat din Liga 3 din România în Arabia Saudită
Maxim Focșa, internațional moldovean în vârstă de 31 de ani, s-a transferat de la SCM Zalău, din Liga 3, la Afif Club, grupare din Second Division League din Arabia Saudită.
”Conducerea Afif Club a încheiat procedurile pentru contractul fundașului moldovean Focșa Maxim, în vederea întăririi primei echipe”, a anunțat clubul saudit pe rețelele oficiale de social media.
Maxim Focșa, de la SCM Zalău la Afif Club
Focșa, care evoluează pe postul de fundaș central, a semnat pe un an.
Până să ajungă în sezonul trecut la SCM Zalău, el a mai evoluat, printre altele, la Sheriff Tiraspol, Valletta FC (Malta), Petrocub Hîncești, FC Sfântul Gheorghe sau Dacia Buiucani.
„A fost dorința jucătorului să plece, de altfel un jucător care nu s-a impus ca titular. Noi aveam o opțiune de prelungire a contractului, dar nu am dorit acest lucru”, ne-a declarat managerul SCM Zală, Ioan Gurzău.
Cristian Lupuț strigă adunarea pe 10 iulie
„Luni este programată reuniunea echipei când vom prezenta și ultimele informații despre lotul care va juca în sezonul 2023-2024, tranferurile realizate. În perioada următoare echipa va disputa un număr de 7 partide amicale cu CSM Olimpia Satu Mare (deplasare), Unirea Dej, Debrecen II (deplasare), Unirea Ungheni, Unirea Alba Iulia (2 jocuri tur/retur). Vom urmării cu atenție evoluția fiecărui jucător, iar până la începerea jocurilor oficiale vom analiza dacă mai sunt nevoie de alte transferuri. Le doresc băieților un stagiu de pregătire cu rezulate pozitive, iar în noul campionat să ne calificăm în play-off”, a mai transmis managerul clubului Ioan Gurzău.