Acțiuni și filtre în tot județul pentru siguranța rutieră
Peste 1.600 de persoane legitimate și 732 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii sălăjeni, în sistem integrat, alături de jandarmi și reprezentanții altor structuri de aplicare a legii.
În perioada 14 – 16 iulie a.c., polițiștii și jandarmii sălăjeni, cu sprijinul celorlalte structuri, au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost desfășurate 18 acțiuni preventiv – reactive în sistem integrat și au fost efectuate 57 de filtre, în acțiuni fiind implicați 267 de polițiști, 116 jandarmi și 12 polițiști locali.
În cadrul acțiunilor, au fost legimitate 1.664 de persoane și au fost verificate 1.151 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate 732 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat, în total, 726 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 229.780 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 514 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, dintre care 114 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, nouă pentru conducerea sub influența alcoolului, 24 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, au fost sancționate 12 depășiri neregulamentare, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor vehicule care prezentau defecțiuni tehnice, 14 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, iar 327 pentru alte abateri la regimul circulației rutiere.
Totodată, 177 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, o sancțiune a fost aplicată conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar alte 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea altor norme legale.
De asemenea, au fost constatate 19 infracțiuni, dintre care 10 la regimul circulației rutiere, una de natură judiciară, una la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și șapte infracțiuni de altă natură.
Polițiștii sălăjeni au reținut 43 de permise de conducere, dintre care 19 pentru depășirea limitelor legale de viteză, alte 9 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a altor substanțe și celalalte pentru alte abateri. Pentru neregulile constatate, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor desfășurate în acest weekend, polițiștii sălăjeni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal (prevederile Legii nr. 213 din 05.07.2023), astfel că șoferii opriți în trafic de polițiști au fost informați despre faptul că un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
La acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii sălăjeni au fost prezenți și la manifestările cultural artistice de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
Activitățile pentru siguranța publică în județ și pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal vor continua și în perioada următoare