Două zile de spectacole la Zilele Comunei Măeriște cu Sava Negrean Brudașcu și Cristian Pomohaci
Sâmbătă și duminică au fost zile pline de momente vesele, distracție și voie bună în comuna Măeriște, condusă de primarul Vasile Lazăr.
Scena a fost luată cu asalt de numeroși artiști consacrați care au făcut un spectacol extraordinar la „Zilele Comunei Măeriște”. Manifestarea, una de suflet pentru comunitate, a cuprins programe artistice deosebite, pentru toate vârstele, dar și interpreți de muzică populară și ușoară locală.
Nici copiii nu au fost uitați, primarul punându-le la dispoziție un tobogan mare. De la eveniment, pe lângă terasele cu mici și bere nu a putut lipsi tradiționalul Bogracs și marea surpriză: purcelul la rotisor.
La invitația primarului Vasile Lazăr, alături de localnicii din comuna Măeriște au participat la ziua comunei, Roșan Ioan – primarul Comunei Valcău de Jos, Szabo Gyorgy – primarul Comunei Camăr, Faluvegi Francisc – primarul Comunei Carastelec, Dana Crișan – președintele OFL (Organizația Femeilor Liberale din Sălaj), dar și profesorul Vasile Bulgărean – inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj,
Deschiderea evenimentului a avut loc sâmbătă de la ora 10.00, unde s-a desfăşurat o competiție de minifotbal, la care au participat echipe din cele șase sate aparținătoare, respectiv Măerişte, Giurtelecu Şimleului, Criştelec, Mălădia, Doh şi Uileacu Şimleului.
De la ora 18.00 a avut loc un concert de muzică ușoară susținut de Sergiu Chirila & Band și seara s-a încheiat cu o discotecă în aer liber.
Mai apoi, duminică – 20 august, de la ora 10.00, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și Maslu de obște.
După Sfânta Liturghie, oamenii s-au strâns în număr cât mai mare, la Căminul Cultural unde au fost așteptați cu muzică și voie bună.
Pe scena amenajată a avut loc un concert folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric al județului Alba format din soliștii Dorina Narița, Nicolae Plută, Roxana Reche și Floricica Moga, Orchestra Ansamblului Folcloric al județului Alba Iulia, Voichița Mihoc, Cristian Fodor, ”Șogorițele” cu Elena Serb și Lia Beres, iar pe scenă a mai urcat și viceprimarul comunei, Paul Gal, cel care este și un bun interpret de muzică populară.
De la acest eveniment nu a lipsit îndrăgitul și carismaticul Ioan Seleși, acesta fiind fiu al satului Criștelec.
Cel mai așteptat moment a fost programul artistic, atunci când pe scenă a urcat doamna muzicii populare, Sava Negrean Brudașcu, și părintele Cristian Pomohaci.
Dânsa nu a venit cu mâna goală și a adus alături de ea Ansamblul Folcloric ”Sava”.
Spectacolul s-a terminat cu un mare foc de artificii și cu o discotecă în aer liber, unde localnicii au petrecut până în zori.
Fie, Slavă, Tatălui, Și, Fiului, Și, Prea, Sfântului, Duh, Totdeauna, Acum, Și, Pururea, Și, În Veci, Vecilor, AMIN,A, fost, Minunat,Mulțumim,Domnule,Primar, Vasile,L,Și, Tuturora, Amin,+.Vasile,R,Ciocan,Prietenul,vostru,+++