Tânăr de 21 de ani din Chieșd prins drogat la volan

Sâmbătă, 26 august a.c. , la ora 00.01, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat și oprit în trafic un tânăr de 21 de ani, din localitatea Chieșd, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul în cauză ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *