Înaintări în grad și diplome de merit acordate pompierilor sălăjeni de Ziua Pompierilor din România
Pe 13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România, pompierii români sărbătoresc aniversarea celor 175 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.
În fiecare an, în această zi, este cinstită memoria eroilor ostași pompieri care şi-au dat viața pentru dreptate şi libertate, pentru independenţa de stat a României, pentru apărarea şi salvarea vieţii semenilor, guvernați să înnobileze misiunea încredinţată.
Pentru a păstra tradiţiile armei pompierilor, ieri, 13 septembrie, la sediul unitățiidin Zalău a avut loc un ceremonial militar la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor administrației locale și ai instituțiilor partenere, respectiv subprefectul Florin Florian, subprefectul Adriana Sabou, vicepreședintele CJ Sălaj, Claudiu Bârsan, viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel, primarul Jiboului, Dan Ghiurco, primarul Șimleului, Mihai Lazăr.
În cadrul acestei activități 6 cadre militare (un ofițer și 5 subofițeri) au fost recompensate cu înaintarea în grad înaintea expirării stagiului minim, iar 4 cadre au fost recompensate cu “Diplome de merit” pentru îndeplinirea exemplară a misiunii încredințate,
pe teritoriul francez, diplome înmânate de subprefectul județului Sălaj Florin Florian.
La final, au fost prezentate ultimele mijloace de intervenție intrate în dotarea unității în anul 2023.