Minor de 6 luni folosit de o tânără la cerșit
Joi, 21 septembrie a.c., în jurul orei 15.15, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Zalău, un echipaj de jandarmerie a depistat o tânără de 19 ani, din comuna Românași, în timp ce apela în mod repetat la mila cetățenilor pentru a cere ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor cu vârsta de 6 luni.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor.
Tânăra, împreună cu minorul, au fost conduși la Centrul de Primire în Regim de Urgență Zalău, din cadrul Complexul de Servicii Sociale nr. 1 Zalău.
De asemenea, a fost sesizată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj cu privire la situația de risc în care se află minorul.