Polițiștii sălăjeni acționează pentru prevenirea consumului de droguri și alcool la volan
Peste 700 de persoane au fost legitimate și 283 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii sălăjeni, în sistem integrat.
În perioada 22 – 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunile polițiștilor sălăjeni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Zalău, cât și pe raza județului Sălaj.
Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 48 de filtre, în acțiuni fiind implicați 205 polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptătorii de la acțiuni speciale, 93 de jandarmi, dar și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 785 de persoane și au fost controlate 527 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 283 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat 286 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 92.704 lei.
Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni, dintre care 8 la regimul circulației rutiere, două de natură judiciară și o infracțiune de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 232 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 93 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, nouă au fost pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere, una pentru lipsa ITP, iar 125 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
De asemenea, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.
Totodată, poliţiştii sălăjeni au reţinut 17 permise de conducere și au retras șapte certificate de înmatriculare.
De asemenea, sâmbătă, 23 septembrie a.c., în intervalul oral 09.00 – 11.00, pe raza municipiului Zalău, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune tip Blitz, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 18.425 de lei, dintre care 30 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 33 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Au fost efectuate 43 de testări cu aparatele etilotest și DrugTest, iar ca măsură complementară, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare, pentru I.T.P. expirat.