Percheziții în 6 cauze penale efectuate de polițiștii de investigații criminale
La data de 28 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor, cei si Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul criminaliștilor și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la sediile sociale și la punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din mai multe localități din județul Sălaj.
În urma perchezițiilor efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a persoanelor bănuite, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, diverse documente contabile și echipamente tehnice necesare administrării probatoriului în cauză, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.
În cauză, au fost întocmite dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.