Revin controalele la granițe în Schengen. Impactul pentru România

Mai multe țări Schengen au început să înăsprească acțiunile de control la frontieră, iar reprezentanții acestora insistă că măsurile sunt necesare, având în vedere criza migrației cu care se confruntă în acest moment Uniunea Europeană.

România și Bulgaria se uită atent la toată această dinamică, pentru că sunt țări care așteaptă de 15 ani să fie primite în spațiul european fără control la frontiere. Analiștii remarcă, însă, că acest spațiu a început să devină tot mai fragil.

Unul dintre principiile fundamentale ale Acordului Schengen este libertatea de mișcare a cetățenilor, adică lipsa controalelor la frontierele interne ale grupului.

Cu toate acestea, în tratat există clauze care prevăd instituirea temporară a controalelor la frontieră, în primul rând atunci când există o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. De această dată, motivul invocat de țările care au venit cu astfel de controale e criza migrației, care a provocat dispute interne în interiorul UE. Pe parcursul anului, cel puțin șapte state Schengen au recurs la asemenea măsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *