Un ciclon polar lovește România! Vremea rece se va resimții și în Sălaj
Temperaturile ar putea să scadă în zilele următoare sub pragul de îngheț, iar ploile vor cuprinde tot mai multe zone. După căldura neobișnuită din mijlocul toamnei, un ciclon polar lovește România.
„Temperaturile maxime ar putea să nu depășească 10 – 15 grade în unele regiuni, iar noaptea, în condiții de cer senin, minimele ar putea scădea, local, sub pragul de îngheț. Vineri, un front atmosferic rece va traversa România, aducând o scădere ușoară a temperaturilor, iar pe alocuri și câteva ploi trecătoare.„, anunță Roânia TV.
Vânt puternic şi scăderi de temperatură
Duminică, 8 octombrie, meteorologii anunţă vânt puternic în cea mai mare parte a ţării. Vor fi intensificări în zona montană, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, dar și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…60 km/h, posibil mai mari în est și sud-est. Cerul va avea temporar înnorări și va ploua local la munte, în nord și centru, pe arii mai restrânse în sud-est și cu totul izolat în rest. Valorile termice diurne vor fi mai mici față de cele din intervalul anterior în jumătatea nordică a teritoriului, iar în rest se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice datei, însă cele nocturne vor scădea semnificativ în toate regiunile, astfel că maximele se vor încadra în marea lor majoritate între 14 și 26 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea, îndeosebi în depresiuni, vor fi condiții de ceață.