Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a fost prezent, miercuri, la Maratonul de Business
Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a fost prezent, miercuri, la Maratonul de Business, eveniment organizat, la uzina de anvelope Michelin Zalău, de către Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) și Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, cu scopul de consolida colaborarea mediul de afaceri franco-român cu autorităţile locale şi sistemul de învăţământ.
“Ca punct central al Regiunii de Nord-Vest, Sălajul, dar mai ales Zalău au un potenţial deosebit de creştere, această poziţionare fiind dublată de eforturile din ultimii ani ale administraţiei judeţene şi ale celei municipale de creştere a atractivităţii economice a zonei. Au fost deja implementate sau se află în curs de implementare numeroase proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale, pentru ca cei care aleg să investească în Sălaj să beneficieze de condiţii cât mai bune, pentru a dezvolta aici afaceri de succes. Multinaţionale precum Michelin, Tenaris sau Hanna Instruments, dar şi companii locale precum Cemacon, Boglar Champ, Sentosa sau Tur Cento Trans au astfel de afaceri de succes în judeţul nostru şi continuă să facă investiţii în Sălaj. La nivel guvernamental, poate cel mai important proiect ce vizează Sălajul este cel al autostrăzii Transilvania. Recent a fost dat în folosinţă primul tronson care traversează Sălajul, iar celelalte tronsoane sunt în diverse faze de proiectare, licitaţie şi execuţie. Finalizarea acestei autostrăzi va însemna, cu siguranţă, o repoziţionare a Sălajului pe harta regiunii şi a României”, a precizat, în cuvântul său, prefectul Dari Toma.