Un tavan de la Școala Gim. Silvania din Șimleu s-a prăbușit
O tragedie putea avea loc la Școala Gimnazială Silvania din Șimleu, unitate de învățământ condusă de consilierul PNL, Angela Lipo.
Școala se află în reabilitarea printr-un proiect derulat de CNI București, iar în prezent se lucrează la acoperiș, la înlocuirea țiglei. Firma care execută lucrările este SC Perfect Dominicană SRL.
Autoritățile locale nu au luat în considerare producerea unui accident, astfel că elevii nu au fost mutați din clădire.
În cursul zilei de joi, tavanul din fața clasei 5C s-a prăbușit sub greutatea mai multor paleți de țiglă depozitați în podul școlii.
Doar o minune a făcut ca la momentul producerii evenimentului, niciun elev să nu se afle în unitatea de învățământ. Incidentul a avut loc după orele de program.
Primarul Cristian Lazăr a organizat o ședință de urgență cu constructorul și conducerea școlii. Edilul a cerut imediat eliberarea podului de materialele de construcții depozitate, dar și relocarea a cinci clase de elevi, unde exista încontinuare pericol de accident
Elveii claselor 5A, 5B, 5C, 6B și 6C au fost mutați în laboratoare. Primarul orașului a lăsat vorbă că după 3 săptămâni, elevii se vor întoarce înapoi în clasele lor.