Senatoarea Kovács Irénke a primit distincția „Floarea de colț de argint”

Distincția este acordată anual de Uniunea Pedagogilor Maghiari de România dascălilor care, prin activitatea lor sunt modele și inspiră tinerii și comunitatea.

Dr. Kovács Irénke are o experiență de peste 34 de ani în domeniul educațional ca profesor, director de școală, inspector general adjunct, secretar de stat, în prezent fiind senator, vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ A obținut diploma de biolog la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie a Universității Babeș-Bolyai în 1989, Masteratul în Management Educațional și diploma în limba și literatura engleză în 2012 la Facultatea de Litere a aceleiași universități.

Este doctor în biologie, titlu obținut în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” 2010, fiind cunoscătoare a mai multor limbi străine, cu pregătire și formare profesională atât în țară cât și în străinătate: „Van Lodenstein College”, Amersfoort Olanda, „Leargas Education Service Dublin”, Irlanda (certificat de management educațional european), Universitatea din Edinburgh&Kinda Educational Centre, Scoția, Universitatea din Gent&Nieuwe Media-School din Belgia, Universitatea Ripon&York, Anglia.

Între 2004 și 2013, a fost directorul Liceului Reformat „Wesselényi” din Zalău. În această perioadă oferta educațională a liceului a fost extinsă cu grupe de grădiniță, clase primare, și învățământ seral, contribuind astfel la dezvoltarea învățământului în limba maghiară din județ.

Activitatea sa prestigioasă ca profesor și director este confirmată de premiile și distincțiile acordate: în 2005, a câștigat premiul I și medalia de aur la Olimpiada Internațională pentru Protecția Mediului de la Istanbul și medalia de bronz la Târgul Internațional de Știință MOSTRATEC din Brazilia; Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj i-au acordat de mai multe ori diplome de excelență; În 2007, a primit din partea Ministerului Educației diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa I; în 2017 la Miskolc, Ungaria a primit premiul „Makkai Sándor” ca recompensă a activității profesionale remarcabile, a modelului uman și religios exemplar pe care îl reprezintă în societate. În 2018, a primit Premiul „Szilágysági Magyarok” în semn de recunoaștere a muncii sale pentru comunitate, apoi Premiul „Ezüstfenyő” în 2018 pentru activitățile sale pentru dezvoltarea comunităților de maghiari din Transilvania. În 2022 a primit o placă comemorativă „Báthory” în Șimleu Silvaniei drept recunoaştere a activităţilor sale în slujba culturii maghiare. În 2018, Organizația de Femei din UDMR Sălaj a onorat-o cu „Premiul pentru întreaga activitate acordat femeilor care schimbă destine”.

În calitate de secretar de stat a obținut rezultate excepționale în domeniul învățământului în limbile minorităților naționale cum ar fi: publicarea a peste 100 de manuale pentru elevii care învață în limba maghiară, înființarea Centrului de Formare Continuă în Limba Maghiară din Oradea, coordonarea programelor educaționale din cadrul TeleSuli, precum și organizarea a numeroase concursuri și competiții.

În prezent este vicepreședintele Comisiei pentru învățământ din Senat și membru în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic și în Comisia pentru știință, inovare și tehnologie. Este referent pe educație a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM) care cuprinde 36 de țări, în această calitate participând la numeroase întâlniri la ONU- New York, Rabat, Marrakesh (Maroc), Dubai (Emiratele Arabe Unite).

(fragmente din Laudacio – dr. Kovács Irénke)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *