Parlamentul înființează un ”institut” în care partidele vor numi noi demnitari
Reprezentanții puterii au votat în Senat înființarea, în subordinea Parlamentului, a Institutului pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, al cărui președinte, cu rang de secretar de stat, și vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, ar urma să fie numiți chiar de Parlament. Angajații instituției ar urma să fie salarizați și să beneficieze de sporuri identice cu cele ale personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului.
Inițiativa este adoptată după ce Guvernul și-a angajat răspunderera în Parlament pentru un proiect de lege, promulgat deja, care desființează institute de cercetare cu mai puțin de 50 de angajați, cu reducerea a 15% din cheltuieli de personal.
Profit.ro a mai relatat că, luna trecută, în răspăr cu propriul Guvern și riscând să încalce Constituția, senatorii PSD-PNL au decis redirecționarea banilor acordați de România Executivului de la Chișinău către primarii din Republica Moldova.
După avizul negativ al Consiliului Legislativ, senatorii au modificat proiectul inițial, care prevedea înființarea unui Departament, și a au stabilit că Institutul va fi condus de un președinte, cu rang de secretar de stat, și, în plus față de proiectul inițial, de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, ambii numiți de plenul celor două camere ale legislativului pentru mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.
Numărul de posturi, statutul personalului, atribuțiile acestuia și structura organizatorică vor fi propuse de cei doi demnitari și vor fi aprobate prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două camere ale Parlamentului.
Salarizarea personalului noului institut se va face la nivelul prevăzut de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, Institutul poate angaja experți externi, specialiști în domeniul integrării europene, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, iar indemnizațiile brute ale acestor experți vor putea ajunge la indemnizația președintelui Departamentului.