Dosar penal pentru violență în familie și încălcarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu
Sâmbătă, 25 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din localitatea sălăjeană Recea, care, la aceeași dată, în jurul orei 23.10, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic concubina, prin aplicarea unei lovituri în zona capului, cauzându-i acesteia leziuni.
Având în vedere comportamentul recalcitrant al bărbatului, polițiștii au asigurat prezența în zonă, iar după aproximativ o oră, acesta s-a întors la domiciliul concubinei și ar fi încercat să pătrundă fără drept în imobil, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis anterior.
În cauză, polițiștii din Crasna au întocmit dosar penal și continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.
*
Sesizați prin apel 112 actele de violență domestică, cereți sprijin și ajutor!
Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportament folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener apropiat, intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări cu acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc sau umilesc pe cineva.
Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.
Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:
– Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă
– Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale, al fratelui sau surorii tale, al părinților sau copiilor tăi;
– Meriți să fii tratat/ă cu respect;
– Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;
– Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute!
Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive menționate mai sus, poți să:
• Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc. numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;
• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;
• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;
• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;
• Să nu îţi retragi plângerea;
• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.
*
Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,
este
112 – APEL DE URGENŢĂ