CJ Sălaj a pregătit diverse activități distractive pentru a marca Ziua Națională a României
Vino în 1 Decembrie să sărbătoreşti alături de noi bucuria de a fi român!
Consiliul Județean Sălaj și instituțiile de cultură subordonate marchează Ziua Națională a României printr-o serie de activități pentru toate vârstele, organizate la Zalău, vineri, 1 Decembrie, între orele 13.30 și 16.00, în zona pietonală din fața Muzeului.
Ateliere de creație și caligrafie, puzzle-uri tematice, jocuri de cultură generală și expoziția foto-documentară „Istoria Zilei Naționale a României” sunt doar câteva dintre surprizele pregătite cu această ocazie de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.
La standurile pregătite de Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu” Sălaj, doritorii vor putea explora tradițiile românești de ieri și de azi, bucurându-se de cultura noastră autentică.
Nu vor lipsi nici momentele artistice, asigurate de Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj. Astfel, îi vor încânta pe cei prezenți Ansamblul folcloric „Meseșul”, tenorul Sergiu Chirilă, cursanții Școlii Populare de Arte și Meserii și Ansamblul „Mugur, mugurel”.
Evenimentul va fi completat de un mic târg cu produse locale, precum și de atelierele de meșteșuguri tradiționale organizate de ADI Țara Silvaniei.
Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună Ziua Națională a României!