Liberalii au oferit cadouri de Sf. Nicolae pentru bunicii de la Tihău
Momente frumoase, de suflet, la Centrul pentru persoane vârstnice din Tihău. Doamnele liberale, coordonate de președinta OFL Sălaj, Dana Crișan împreună cu primarul Comunei Surduc, Alin Băbănaș, au fost astăzi alături de bunicii Centrului pentru a le aduce un strop de căldură și fericire cu ocazia sărbătorii de Sf. Nicolae.
Femeile liberale le-au oferit acestora o masă caldă, dar și un minunat pom de iarnă pe care l-au împodobit cu migală și voie bună. De asemenea, au fost duse la centru mai multe bunuri precum pături, lenjerii de pat și alte articole necesare. Toate acestea au fost însoțite de colinde și urări de sărbători frumoase pentru bunicii noștri.
„Mulțumim Fundației Prietenia pentru implicare și generozitate, precum și tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune!”, transmit doamnele din OFL Sălaj.