Gabriel Vaşvari dorit de SCM Zalău

Ajuns la 37 de ani, Gabriel Vaşvari prinde cu greu minute la Poli Iaşi. Experimentatul mijlocaş are 5 apariţii şi 1 un gol în acest sezon din Superliga.

Vaşvari este dorit de echipa din localitatea natală, SCM Zalău. Formaţia din judeţul Sălaj iernează pe primul loc în Serie 10 din Liga 3 şi e mare favorită la promovare, iar fotbalistul cu aproape 300 de partide în prima ligă ar fi un adevărat plus.

”Sperăm să vină Gabriel Vaşvari la Zalău. Suntem în discuţii avansate, dar nu pot să spun mai multe”, a declarat Ioan Gurzău, managerul echipei SCM Zalău.

Cei de la Zalău se reunesc la mijlocul lunii ianuarie şi vor mai avea 3 partide din sezonul regular cu: Minaur Baia Mare, Olimpia MCMXXI Satu Mare şi CSM Olimpia Satu Mare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *