Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat
La data de 9 ianuarie a.c., la ora 08.50, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău – Biroul Rutier au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din localitatea Jibou.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că autorizația de circulație provizorie eliberată autoturismului era expirată.
În cauză, polițiștii din Zalău au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.